Explozii solare

Unde mi-e eleganta la care se presupune ca ar fi trebuit sa ajung la anii astia. Si unde mi-e mersul apasat, cadentand cuminte sub o rochie serioasa. Singurul, maro-ul fustei mele clos incearca sa-mi asigure un dram de seriozitate, incercare ruinata insa de genunchii zvanturatici iviti de sub ciucureii care atarna pe marginile fustei, toata creturi, botita de cum a stat aruncata de-a valma in sifonier.

Inca flirtand cu iresponsabilitatea, in amurgul prelungit din acel sfarsit de iunie, ma indreptam spre casa, topaind ca o vrabie pe bordura ingusta. Pasii mei bosumflati, in loc sa innobileze asfaltul cu arcuriri elegante de glezne sculptate de toc inalt, se incapatanau sa-i deseneze ghidusi umbre zbarlite, ca niste musteti de turc somnoros.

Cred ca trebuie sa-mi schimb radical garderoba. As vrea sa ma bat cu pumnul in piept si sa motivez c-as face-o din necesitatea schimbarii de look. De fapt e invers, look-ul mi-a luat-o inainte si am nevoie de haine cu doua numere mai mari care sa ma incapa. Incercand si un argument din gama pretentioasa, as putea marturisi din pacatele sifonierului meu, care e plin de fuste, acum prea scurte, de bluze, acum prea colorate, de rochii si pantaloni, acum prea mici. Dar i-as face o nedreptate. Nu sifonierul e de vina…Treptat voi inlocui toate aceste boarfe, acum inutile. Si am inceput cu o pereche noua de pantaloni. Care-s prea lungi si care stau deocamdata in punga de la magazin, pana cand voi gasi o varianta sa-i scurtez. Sunt gri si-mi vin. Asta e calitatea primordiala pe care am ajuns sa o consider la imbracaminte, sa-mi vina. Ura! Si la gara!

Cei care ma viziteaza mai des au observat probabil deja ca am deschis o noua categorie, “in lucru”. Cateva lamuriri se cer, pentru a clarifica din start menirea textelor ce vor sta sub aceasta eticheta.

Sectiunea “in lucru” contine fragmente dintr-o carte aflata, evident, in lucru. Fragmentele publicate nu sunt inca in forma finala. In plus, nu vor fi afisate in ordinea fireasca, ci aleator (numerele care tin loc de titlu ofera totusi o indicatie in ce priveste ordinea cronologica). Nu va fi o sectiune exhaustiva, am decis publicarea doar a catorva fragmente. Scopul este simplu si limitat, doresc o sondare minimalistica a opiniei potentialului cititor. De aceea opiniile, de orice fel, sunt binevenite.

Textele sunt sub protectia legii dreptului de autor.

Un cuplu ciudat urca agale strada in acea dimineata alba. Eu intr-o rochita prea scurta pentru o ora prea timpurie, pluteam ca o corabie lenesa prin aburul diminetii, trezind uimirile grabite ale trecatorilor in drum spre lucru. El domolidu-si mereu pasul prea nerabdator, isi flutura incomodat geaca care, scapata din ruloul initial, i se impletea printre picioare. Simteam o usoara apasare pe ceafa din cauza oboselii. Paseam incet, masurand asfaltul stralucitor. Va fi canicula si azi. Ar fi bine ca intalnirea asta sa nu tina mult, dupa unsprezece nu cred ca mai rezist pe strazi. El incerca o conversatie, potrivindu-si din rasputeri pasul urias dupa al meu. Ne-am evaluat rapid inaltimile, faceam un cuplu acceptabil, totusi ar fi prins bine cinci centimetri in plus. Devenise un reflex sa-mi masor interlocutorii si sa evaluez daca se potriveau in intaltime cu mine. Crescusem inalta si imi mai si placea sa port tocuri mari iar asta-mi taia mult din oferta masculina pe masura. In acea dimineata eram in dispozitie milostiva, imi era mila de el ca venise atat amar de drum ca sa intalneasca o posaca si am decis ca voi face un efort sa-mi parasesc tacerea egoista si voi scoate si alte cuvinte inafara de laconicele da si nu.

I-am sugerat sa ne asezam la prima terasa iesita in cale, imi obosisera picioarele catarate pe tocurile inalte si pe noaptea nedormita. Fata in fata la o masa de plastic rotunda, la dosul unei umbrele care promitea sa ne fereasca de sfichiuirile soarelui, ne-am baut sucurile intr-o atmosfera bizara. Cu cat incercam sa ma implic intr-o conversatie cu el, cu atat se condensa aerul dintre noi, indesindu-se si uscandu-se, absorbind-ne cuvintele ca o gaura neagra care nu lasa nici sens, nici lumina sa se intoarca. N-am nimic comun cu el. Nici el nu cred ca-si gasise puncte comune cu mine. Inafara de singurul punct universal comun al oricarui barbat care intalneste o femeie frumoasa. Discuta despre limbajul corpului, analizandu-mi pozitia.
- De ce stai asa incordata, parca ai avea un bat in fund. Relaxeaza-te!
- Asa-s eu, incordata. Nu ma pot relaxa.
- Ti-ar prinde bine un masaj. Ti-am spus?
- Ce?
- Stiu sa fac masaj.
- Im, imi place asta.
Si-mi placea intr-adevar ideea unui masaj. Nu numai atunci, ci dintotdeauna ideea rasfatului tegumentar ma innebunea pentru ca sunt o fiinta excesiv tactila, am pielea impistrita cu miriade de senzori care tipa infometati dupa atingere.
- Daca vrei, candva am sa-ti fac masaj.
Candva mi-a si facut. Atunci cand m-am dus eu la el. Cu o luna mai tarziu am facut o escala de 24 de ore in drum spre Constanta. Tocmai acele 24 de ore mi-au adus remuscarile de mai tarziu si marturisirea zbuciumata pe genunchii lui Tavi. Marturisire inlacrimata si sincera care mi-a adus si iertarea de care credeam atunci ca aveam nevoie. Marturisire pe care mai tarziu aveam s-o regret pentru ca inca nu aflasem ca unele lucruri nu se spun celuilalt niciodata.

- De ce ai atatea absente, trebuie sa refaci.
- Da, da, stiu, o sa refac. Stiti, sotia mea a nascut.
- Aaaa, pai sa-ti traiasca, nu stiam ca esti insurat. Bravo! Esti singurul care a facut ceva cu adevarat important in timpul facultatii.

Rasete in amfiteatru, cu jumatate de gura. De fapt il invidiam. Si simteam pe undeva adevarul spuselor. Eram prin anul patru cand s-au luat. Si dupa un an au facut si bebe. Pentru mine a fost o surpriza sa-i vad impreuna. Nu pentru ca nu s-ar fi potrivit, ci pentru ca stiam ca ea era curtata asiduu, inca din primul an, de craiul seriei. Personal mi s-a parut o tipa stearsa si n-am inteles de ce era el asa de innebunit dupa bruneta cuminte si retrasa. Intr-atat incat sa fie gata sa renunte la facultate si sa se duca-n lume, de necaz ca s-au despartit. Pana la urma a pierdut doar un an de studii. ISi pe ea. mi pare rau ca nu stiu detalii despre povestea asta de dragoste, a fost una pe atat de zbuciumata pe cat era ea de linistita. Au fost cativa ani impreuna, el fericit si mandru ca un paun ca-si cucerise aleasa. Ea, tacuta si stearsa ca de obicei, cu voce soptita si zambet sfios, o bruneta mignona cu ochi calzi si miscari fine.

Apoi s-au rupt deodata si la foarte scurt timp ea a inceput sa iasa ca viitorul sot. Un baiat inalt, blajin, care vorbea politicos si putin peltic. Si el aratos de felul lui, dar de o masculinitate domestica, atat de diferita de a celuilalt, de cal nazdravan tropaind focos din picioare. N-a durat mult si am aflat ca s-au logodit iar in vacanta de vara au avut nunta. De la un indiscret s-a aflat ca ea era virgina. M-a mirat. Craiul nu reusise s-o convinga sa-si desfaca picioarele. Fata cuminte, de moda veche, doar dupa casatorie. Si chiar imediat dupa casatorie ea a si ramas gravida si venea la cursuri cu burtica rotunda care crestea de la o luna la alta. Devenise rasfatata grupei, toti aveau grija de ea. Iar ea era in continuare, cu tot cu greturi si burtica, printre cei mai buni. A nascut o fetita, fara complicatii. S-a intors la cursuri repede si apoi alergau acasa cand unul, cand altul sa aiba grija de bebelus. Erau parinti de acum si ma uitam la ei ca la extraterestri. Mintea mea nu putea sa cuprinda necunoscutul acelui termen. Erau parinti si erau frumosi. Si, cred, fericiti.

Ma intreb cateodata ce mai fac. Fetita trebuie sa fie maricica de acum. Si ei, parinti tineri. Ea tot cuminte si tacuta, el tot grijuliu, adorand-o? Da, sigur ca da. Acum privind in urma inteleg ce pe atunci doar intuiam, ca intr-adevar au facut ceva cu adevarat important in facultatea aia.

Mi-am amintit azi de o colega. Am inceput sa ma gandesc des la colegi, mai ales la cei de facultate. Nu la toti, mintea imi graviteaza cu predilectie pe un grup. Un grup care nici macar nu e omogen, sunt exemplare disparate, luate din ani si serii diferite. Si nici macar nu-s colegi care sa-mi fi fost mai apropiati, sa fi semnificat ceva pentru mine. De fapt n-am avut colegi mai apropiati, am fost o solitara, n-am legat prietenii. Si nici acum nu leg. Sunt unii care nu au gena asta.

Era blonda, cu un par lung si des. Avea ochi caprui, luminosi, intotdeauna bine rimelati si un zambet larg, stralucitor. Si un nas carn. Facea gropite cand zambea. Am incercat sa-mi amintesc numele, dar deocamdata sta pierdut in vreun cotlon al mintii. Poate pentru ca nici n-am fost colega de grupa, nici macar de serie. Se imbraca pretentios si purta bijuterii frumoase. Avea bani si avea fite. N-am vorbit niciodata cu ea. Mai corect e, n-a vorbit ea niciodata cu mine. Eu nu vorbesc prea des cu oamenii daca nu ma trag ei de maneca. In schimb ii privesc si apoi, dupa multi ani, imi apar in minte, fara noima, fara legatura, doar amintindu-mi de un alt timp. E ciudat cum altii exista in amintirea mea dar eu nu exist intr-a lor. Cred ca ar fi umiti sa citeasca si sa se regaseasca in randurile unei straine pe care, oricat de mult s-ar stradui, nu vor reusi sa o scoata din negura timpului. Cine stie, poate cineva, la randul lui, isi aminteste de mine fara ca eu sa il am in memorie, cel putin nu in memoria de prim plan.

Odata si-a facut parul ei lung si blond in spirale. Ii statea bine, a fost admirata de colege, care au inconjurat-o ciripind curioase, au pipait textura suvitelor, au intrebat-o de pret. Le-am auzit vorbind si-mi amintesc si acum pretul, o suta de mii. Pe atunci era enorm pentru mine, nu aveam bani decat de chirie si de carti. Am fost uimita sa aud ca sunt oameni care dau o avere pentru o coafura si-am invidiat-o. Si nu intelegeam cum era posibil ca un coleg de-al meu de grupa sa fie iubitul ei. Ea era spectaculoasa ca aparite, el insa era un tanar inca nedezvoltat, cu picioare lungi si slabe, ca de cocostarc, cu torace mic, stramt ca o colivie de pasari, terminandu-se cu un cap tot mic, ornat cu un nas mare. Cand am terminat facultatea erau tot impreuna, un cuplu sudat si care devenise de acum normal in ochii mei pentru ca ma obisnuisem sa-i vad impreuna. Din cand in cand imi mai rasarea in minte intrebarea de la inceput, ce a vazut ea la el.

M-am saturat repede si de masa cu soare si de discutia fara scantei si i-am propus sa ne intoarcem la mine. La pranz avea trenul de intoarcere si am socotit ca asa nu avea sa stea mult. Apoi pot sa ma culc si sa dorm intreaga dupa-amiaza. Am ajuns la mine, am coborat din sandalele inalte si m-am dus desculta pe covorul tepos din bucatarie. In timp ce eu am facut o cafea, el s-a invartit prin camera impanata cu fleacuri, studiindu-mi cu atentie pozele, posterele, icoanele. Avea inclinatii de artist, era fotograf si ii placeau culorile, luminile, perspectivele. Mirosul cafelei m-a mai dezmortit si am privit mai atenta strainul care se fataia de colo colo cu mainile in buzunare. Avea corp frumos si par saten des, carliontat. Asta ma atragea, aveam in minte cliseul mainilor de femeie afundate in carliontii bogati ai barbatului ineland degetele ei fine si nu incercasem asta niciodata. Era una dintre acele curiozitati ciudate care m-au facut de multe ori sa fortez nota dorind doar sa vad cum e. Acum a fost simplu sa aflu. Ibricul rosu bolborosea de ceva vreme cand l-am luat de pe foc si sa torn licoarea fierbinte in cescutele albastrui, din portelan chinezesc, primite cadou de la bunica atunci cand ma mutasem in casa noua.
- Sa servesti si tu frumos maica, cand or sa vina prietinili la tine in vizita sa beti cafe.
Nu stia sarmana ca eu nu aveam prietene care sa-mi vina in vizita la cafele. Am turnat cafeaua in doua cescute surori, asezate pretios pe farfuriutele pereche si l-am poftit sa-si ia una. Eu mi-am lua-o pe a mea si revenind in camera, m-am asezat pe pat, rezemandu-ma de plapuma, si ea albastra, si ea de la bunica, care tinea loc de spatar in timpul zilei si de invelitoare in noptile reci. Acum noptile erau calde si foloseam doar un cearsaf sa ma acopar, iar plapuma trona pe un fotoliu pana dimineata cand isi relua locul practic la marginea dinspre perete al patului. A venit cuminte dupa mine, s-a asezat si el pe canapeaua improvizata si si-a gustat cafeaua. L-am intrebat daca-i place, caci dupa ce sorbise o inghititura, ramasese pierdut uitandu-se spre fereastra.
- A, da, faci cafea buna. Sa vezi ce cafea buna fac si eu.
- Te pricepi la bucatarie?
- Da, e ca un hobby. De-ai sti ce pui la cuptor stiu sa fac.
- Tu esti bun de maritat.
- Pai, hai, nu ma iei. Am si zestre. Un caine si-o juma` de casa.
- Sunt cam tanara sa te iau. Mai incolo.
- Hai facem un pact. Daca eu nu-s insurat la 30 ani si tu nu esti la 25, ne luam.
- Bine, asa facem.
Ma intrebam amuzata cum ar fi sa ma sune cineva din senin, pe la 25 de ani si sa-mi aduca aminte ca-i sunt datoare c-o nuntire.

Acum o ora Meme a fost eutanasiata.
Avea o tumoare si era epileptica.

Ca ceata rece a unei dimineti de toamna, o vaga tristete s-a lasat peste sufletul meu.

Decor: O bucatarie. Ea si El luand micul dejun la masa. El intinde unt pe paine, ea ciuguleste dintr-un pui.

El, deranjat de muzica ce se aude la radio: Ce e asta?

Ea, indiferenta: Jazz.

El, nemultumit: Iar ai schimbat postul! Dimineata trebuie sa asculti ceva comic, ceva vesel, nu jazz. Ma taie pe creieri.

Ea, privind spre ceas: Pai e pranzul.

El, deranjat in continuare de muzica: Si la pranz, tot ceva vesel. Jazzul e pentru atunci cand chiar vrei sa asculti ceva. Ca muzica ambientala e cumplit, ma enerveaza. Ba incet, ba tare. Si ce muzica e asta, fara cuvinte?!

Ea, ridicand din umeri: Pai exista muzica fara cuvinte! De fapt muzica e fara cuvinte.

El, mofturos: Eu vreau cuvinte. Ia asculta. Si-i ingana pe cei de la radio: Mmmmmmmmmmm. Ce e asta?! Au uitat cuvintele si m-m-ie. Si sa-i vezi maine ce se lauda cu ce concert mortal au avut. Am uitat cuvintele, dar noi tot am cantat. Nu vreau sa aud cum m-m-ie aia in timp ce eu manac.

Ea-i explica: M-m-itul e asa, in fundal, corul. N-ar trebui sa te deranjeze, muzica e ce trebuie sa asculti.

El, artagos: Ma deranjeaza. Inseamna ca nici nu m-m-ie bine. Vreau cuvinte. Sa spuna ceva.

La radio incepe o alta piesa, de data asta cu versuri.

El, luminandu-se: Uite, asa da. Cuvinte!

Ea, inspirata de o idee: Sa stii ca exista si literatura fara cuvinte.

El, uitand sa mai muste din felia de paine: Adica cum? Cum fara cuvinte?!

Ea continua serioasa: Da, fara cuvinte. Sunt carti cu pagini albe.

El, frustrat: Ai auzit de copilul care striga ca imparatul e gol?! Pai asta e prostie curata!

Ea, inghitindu-si un zambet: E un nou curent in literatura. Se cheama white literature.

El, si mai frustrat: Adica ala si-a gasit prostii! Nu stie ce sa mai scrie si vinde maculatura. Nici maculatura nu e, ca aia are ceva scris. Cum sa citesti pagini albe? Nici nu citesti, ci te uiti!

Ea-si continua jocul: De fapt nu sunt complet albe. Au linii.

El, exasperat: Ce? Linii?! Si ce faci, te uiti la linii?

Ea: Da, te uiti la linii si-ti imaginezi subiectul. Din cand in cand sunt cuvinte cheie si tu trebuie sa iti dai seama cum se desfasoara actiunea.

El, ironic: Da, cuvinte cheie ca broasca, lacat, cheie. Stii ce. Lasa-ma pe mine sa fiu prost. Nu vreau sa stiu de literatura alba. Si oricum, daca asta e alba, aia cu scris cum e, neagra? Cam rasista denumirea. Adica numai albii au imaginatie, la negri trebuie scris?

Ea rade si continua: E ceva inovator, incearca sa dezvolte creierul, sa se ajunga ca oamenii sa comunice fara cuvinte. Deja se introduce la copii. Li se da carti cu povesti cu linii, fara cuvinte.

El uitandu-se lung si urat la ea, intreaba zeflemitor: Ai inteles ce ti-am transmis?

Ea senina: Da, ca nu esti de acord.

El, indignat: Nu, era mai colorat decat atat ce ti-am spus! Nu ai imaginatie! Si cum adica sa pui pe sarmanu` copil sa se uite la pagini albe?!

Ea, ingenuu: Da, de ce nu, isi dezvolta imaginatia.

El rade nervos: Nu se poate. Cat de tampit poti sa fii? Si toti adultii astia cu traume de unde le au? Din copilarie, ca n-a fost comunicare, n-a vorbit mama cu el. Acum sa-l pui sa se uite la carti goale?!! Unde crezi ca ajungi?

Ea, intrerupandu-l: Da-mi te rog laptele.

El, agitat, continua: Pe tine cand erai mica nu te-au pus parintii la colt? Si ce vedeai? Peretele alb! Era pedeapsa aia, nu dezvolta nimic. Stateam si faceam planuri de razbunare!

Ea, prinzand firul: Si pentru razbunare e nevoie de imaginatie. Deci ti-o dezvolta. Da-mi te rog laptele.

El, prins in revolta lui: Asa, dar ia zi, cum comentezi o carte cu white literature?

Ea se gandeste o clipa si raspunde: Cu white commentary. Laptele!!!

El ii intinde mecanic laptele si rabufneste: Pai eu am inventat asta demult. Sa vezi in scoala ce dea white literature faceam! Si mai ales white chemistry! Numele pe teza si atat. La final punct. Dar n-am fost apreciat!

Ea, razand: Te-ai nascut prea devreme, intr-o lume care nu ti-a inteles geniul! Dar daca n-ai patentat ideea, acum ti-a luat-o altul. Un american.

El, blazat: American? Nici nu ma mira, la poporul ala plesnind de cultura e logic sa prinda white literature.

Ea turnandu-si lapte in pahar, prinde din zbor inca un fir: A, si acum exista si white poetry. Poezie fara cuvinte, are doar punctuatie.

El, smecher: Si cum o reciti?

Ea forteaza: O mimezi! Prin mimica transmiti ce sentimente ti-a trezit poezia.

El, corectand-o: Adica ce sentiment ti-a transmis virgula. Virgulita!

Ea, punand cireasa pe tort: Si exista si white internet.

El, sarcastic: La adresa double u.nada.com?

Ea, dupa un alt moment de gandire: Nu, adresa e double u, dublu v mare i mare. WI, white internet.

El, cunoscator: Si acolo sunt pagini albe, nu?

Ea, ghidusa: Da, insa au butoane pe care poti sa dai click.

El, iute: Si ce se deschide?

Ea, serioasa: Alte pagini albe cu alte locuri de clickuit. Daca vrei iti arat dupa ce mancam.

El, defensiv: Nu, multumesc, imi ajunge cat stiu. Auzi, asta cu netul e tare, au batut visul oricarui webdesigner, sa dai click, nimic, click, nimic, click, nimic. Si cu literatura alba. Parca-i aud cum se lauda, azi am citit 300 de carti dar maine citesc 1000 ca am doua ore libere.

Ea amuzata de discutie se ridica vesela si incepe sa stranga masa.

El ramane pe scaun si priveste tacut in gol.

Ea, ciufulindu-l: Hai, ce faci?

El, aratand spre sticle, raspunde pe un ton meditativ: Tocmai citeam niste white literature de pe sticlele alea de bere.

Metoda: Intra cu gagica in primul bar, fara sa stii nimic despre acel loc.

Rezultat: Ea te va considera gay si asta a fost prima si ultima ta intalnire cu ea.

Detalii (preluate de la un mascul de 19 ani):

Mi-am dat intalnire cu o fata care-mi placea si am intrat intrat la intamplare intr-un bar sa bem o bere. La un moment dat coboara de la etaj un tip gol pusca si vine langa noi si incepe sa se masturbeze. Am ramas blocat. Era bar de gay! Stupefiati, ne-am ridicat si-am plecat de acolo. Pe drum tipa m-a intrebat daca-s sigur ca nu-s gay. Eram sigur. Oricum, nu m-a crezut ca n-a vrut sa ma mai vada dupa aia.

Tirul a trecut prin fata mea si-a oprit imediat pe dreapta, soferul a sarit din cabina si-a luat-o la fuga spre centru. Am inlemnit. Bomba! Am inchis ochii si-am asteptat. Unu, doi, trei, patru…Nu se intampla nimic. Deschid ochii si ma uit in jur. Nimeni.

Ma apropii de tir si-i dau tarcoale. Dubioasa treaba. De ce l-o fi parasit asa in graba? Pun mana pe telefon si sun la politie: un tir, soferul a fugit, e lasat in mijlocul drumului, probabil e furat sau are ceva ilegal, sa veniti sa vedeti, usile sunt deschise, poate explodeaza. Cand termin de vorbit il vad pe sofer intorcandu-se, tot in fuga.

- Nu va suparati, e tirul dumneavoastra?

- Da.

- Pai sa stiti ca am anuntat politia.

- De ce sa faci asa ceva?!!!

- A…pai v-am vazut fugind si…

- Am fugit sa prind deschis la kebabul din centru sa-mi iau de mancare!!!

- A, da?! Atunci…imi cer scuze.